Companiile cu capital rusesc trebuie să înceteze operațiunile de transport rutier în UE
Ca urmare a faptului că vehiculelor din Rusia li se interzice circulația în UE de peste doi ani, multe companii ruseşti şi-au înfiinţat sau achiziţionat firme, de exemplu, în Polonia sau Lituania. Însă, de acum, activitățile unor astfel de entități urmează să fie limitate, ceea ce transportatorii polonezi solicită de mult timp.
Potrivit 40ton.net, ca parte a celui de-al 14-lea pachet de sancțiuni aprobat săptămâna trecută, UE interzice crearea de noi companii de transport rutier cu mai mult de 25% capital în Rusia.
Interzicerea activităților de transport vizează companiile care au fost înființate după 8 aprilie 2022 (după ce au fost impuse sancțiuni) și au fost înființate cu cel puțin 25% din acțiuni ruseşti. Orice astfel de companie trebuie să înceteze operațiunile de transport rutier în UE până pe 26 iulie 2024.
Pentru a asigura respectarea acestor reglementări, au fost introduse și noi reguli de control. Autoritățile competente din fiecare țară din UE vor putea efectua verificări ale companiilor de transport, solicitând informații cu privire la structura de proprietate.
Sursă: logisticpost.ro