12.02.2024

Vama a anunţat noi date pentru lansarea sistemelor AES-RO/NCTS5

Vineri, 8 februarie 2024, Autoritatea Vamală Română (AVR) – Serviciul Statut Vamal și Tranzit, a transmis Direcţiilor Regionale Vamale o circulară prin care anunţa noi date privind intrarea în producţie a sistemelor AES-RO/NCTS5. Data anunţată anterior pentru aplicarea sistemelor fusese 1 decembrie 2023. Circulara a fost pusă la dispoziţia redacţiei de către Uniunea Societăților de Expediții din România (USER).

„Din motive obiective care ţin de dezvoltarea sistemelor AES-RO/NCTS5, precum şi a componentelor cu care se interfaţează acestea, intrarea în producţie va avea loc astfel:
– sistemul de declarare la export AES-RO … 11 martie 2024
– sistemul de declarare la tranzit NCTS5 … 15 mai 2024.”

Schimbarea datei de intrare în producţie este determinată în principal de problemele tehnice apărute în utilizarea semnăturii digitale care au dus la imposibilitatea testării de către operatorii economici şi de lucrătorii vamali a noilor sisteme de declarare la export şi la tranzit.

Reamintim că, în 30 octombrie 2023, fuseseră anunţate alte date de testare şi implementare a acestor sisteme, ca mai jos.

Facilități în declararea mărfurilor la export/reexport – pentru operatorii AEOC sau AEOF

Începând cu 1 decembrie 2023, odată cu implementarea noului sistem IT de declarare la export – AES-RO, procedura Înscrierii în evidențele declarantului (EIR) la export/ reexport nu mai poate fi aplicată pentru toate categoriile de mărfuri. Baza legală pentru procedura EIR la export/ reexport este prevăzută la art. 150 alin. (4) din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 al CE. Cazurile în care se acordă o derogare de la obligația de a depune o declarație prealabilă la ieșire sunt prevăzute la art. 245 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2.446 al CE.

Pentru a veni în sprijinul operatorilor economici – declaranți, care dețin statutul de AEOC sau AEOF au fost identificate o serie de soluții care să asigure în continuare aplicarea unor facilități în declararea mărfurilor la export/reexport:
1. Locațiile pe care acești operatori economici le dețin, să fie aprobate de către birourile vamale ca locații pentru prezentarea mărfurilor; în cazul în care biroul vamal decide să efectueze controlul, acesta să aibă loc în locațiile operatorilor;
2. Instituirea unui perioade de 60 de minutepentru luarea deciziei de control; la expirarea acestui termen,declarația vamală de export/reexport să primească liber de vamă automat; dacă declarația vamală este selectată de către sistem pentru control, operațiunea de export/ reexport se întrerupe și se așteaptă intervenția lucrătorului vamal;
3. Declarația vamală de export/reexport să fie transmisă în sistemul AES și în afara programului de lucru al biroului vamal, fără a fi asigurată prezența personalului vamal. În cazul în care declarația vamală este selectată de către sistem pentru control operațiunea de export/ reexport se întrerupe și se așteaptă intervenția lucrătorului vamal.

Notă privind disponibilitatea testării NCTS faza 5

Începând cu 01 noiembrie 2023, aplicația NCTS5-RO este disponibilă pentru testare, aceasta reprezentând o etapă foarte importantă înaintea intrării în producție.

În prima etapă, aplicația NCTS5-RO va fi pusă la dispoziția operatorilor economici și a lucrătorilor vamali de la birourile vamale Constanța Sud, Constanța, Sculeni, Albița, Aeroport Otopeni Călători și Galați, urmând ca, în perioada viitoare, sesiunile de testare să fie extinse în cadrul altor birouri vamale.

Utilizarea noului sistem de declarare NCTS5-RO nu se mai bazează pe depunerea de declarații și de documente pe suport hârtie.

Mai mult, noul sistem permite ca informațiile să fie colectate exclusiv electronic, iar erorile în declararea mărfurilor să fie detectate la transmiterea declarațiilor către birourile vamale.


Sursă: logisticpost.ro